06 April, 2008

Felicitări, Graţiela Vlad!


CONCURSUL NAŢIONAL DE DIARISTICĂ "Mihail Sebastian".

Vineri, 4 aprilie, în sala mică a Casei de Cultură din Suceava, a avut loc deschiderea oficială a etapei finale a Concursului Naţional de Diaristică “Mihail Sebastian”.

Manifestarea a fost iniţiată şi organizată, sub egida MECT, de către Colegiul Naţional “Petru Rareş” din Suceava, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar şi Universitatea “Ştefan cel Mare”.

Pogramul manifestării a cuprins prezentarea finaliştilor, a membrilor Juriului naţional, conferinţe despre Mihail Sebastian şi despre fenomenul diaristic.

Din 553 de lucrări evaluate iniţial (jurnale personale şi, respectiv, interpretări de jurnale consacrate) au fost promovate în etapa finală - 20.

Sâmbătă, 5 aprilie, cei 20 de finalişti au susţinut o probă scrisa de redactare a unui jurnal pe o tema dată.
În urma jurizării, Marele Premiu (în valoare de 1000 lei) i-a fost acordat elevei

Vlad Graţiela Teodora, clasa a IX-a F,
Colegiul Naţional “Mircea cel Bătrân”, Rm. Vâlcea

Iată subiectul:

Relataţi, sub formă de jurnal, trei zile din viaţa unui personaj literar sau a unei personalităţi istorice/culturale.
Se va ţine seama de:
*verosimilitatea faptelor
*structura psihologică a personajului/personalităţii
*distribuirea echilibrată a ficţiunii epice şi a discursului analitic de-a lungul celor trei zile