Biblioteca Digitală din cadrul proiectului "Profesori în societatea cunoaşterii"
13 iulie, ora 10
Laboratorul de informatică Info2
Deschiderea oficială a atelierelor de lucru Biblioteca Digitală din cadrul proiectului "Profesori în societatea cunoaşterii", proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.
Unu dintre obiectivele proiectului este:
creşterea calităţii procesului educaţional prin îmbogăţirea bibliotecii şcolare cu materiale didactice în format electronic create de către echipe mixte profesori-elevi, cu respectarea dreptului de autor.
În vederea atingerii acestui obiectiv, în perioada iulie-septembrie 2011 profesorii din cele două şcoli partenere, care de-a lungul timpului au realizat diverse materiale didactice în format digital, vor fi invitaţi să participe la ateliere de lucru, organizate pe arii curriculare pentru colectarea acestor materiale, prelucrarea şi stocarea lor pe CD-uri/DVD-uri care să fie donate bibliotecilor şcolare din cele două instituţii partenere. Vor fi invitaţi inspectorii de specialitate şi inspectorii metodişti care activează la ISJ şi CCD.
În Colegiul Naţional "Mircea cel Bătrân" materialele didactice în format electronic sunt folosite în mod curent în procesul de învăţare. De asemenea, echipe formate din profesori de diferite discipline (fizică, istorie, geografie, limba şi literatura română, ştiinţe sociale), profesori de informatică şi elevi au realizat numeroase aplicaţii software educaţionale apreciate la nivel internaţional şi naţional pentru calitatea, creativitatea şi gradul ridicat ştiinţific, obţinând numeroase premii. Am considerat că aceste materiale trebuie exploatate cât se poate de mult, oferind posibilitatea tuturor profesorilor din cele două şcoli partenere să le folosească.
La aceasta primă întâlnire au fost prezentate şabloanele materialelor didactice digitale şi s-a discutat pe marginea acestui format şi a modalităţilor de transformare a materialelor existente în formatul propus. 32 de profesori de la CNMB şi de la Şcoala Galicea sunt aşteptaţi pentru a îmbogăţi bibliotecile celor două şcoli cu materiale educaţionale.
Echipa de management a proiectului:
Manager proiect: Prof. dr. Ana Maria Arişanu
Asistent manager de proiect: Prof. Ion Lăculeanu
Responsabil financiar: Ec. Luminiţa Fulgescu
Consilier juridic: Dragoş Ivan
Responsabil promovare: Elisabeta Antonia Haller