21 December, 2011

21 decembrie 2011 - Cel mai mare Târg al ornamentelor de Crăciun, ediţia a III-a









Mercuris (dies) - zi închinată, în cadrul săptămânii liturgice (împreună cu vineri), cinstirii sfintei Cruci și sfintelor patimi ale Domnului, pentru că miercuri au făcut sfat arhiereii și cărturarii să-L prindă pe Iisus, iar vineri L-au răstignit pe cruce.
Miercurea aceasta a fost traversată –de noi toţi- de la un capăt (sufletele noastre - împărţind lumina) la altul (sufletele Celorlalţi - primind-o).
Am vegheat ca sărbătoarea brazilor să devină o lacrimă a Cerului.
O lacrimă de bucurie stropind drumul întoarcerii la viaţă!
Mulţumiri celor care s-au implicat!

19 December, 2011

F E L I C I T Ă R I !!!

Proiectul "Profesorul, creator de soft educaţional" – un succes de nivel european

Ştire | Ora: 10:39 | Data: 15. 12. 2011
Învăţământ
Siveco logo
Peste 2.000 de specialişti în eLearning din întreaga lume au asistat la prezentarea rezultatelor proiectului.
Educatia asistata de calculator nu mai e de mult un vis, ci o realitate de succes. O confirma cei peste 2.000 de participanti veniti din 96 de tari la cea mai importanta conferinta mondiala de eLearning a anului, OnLine Educa Berlin, pentru a dezbate cele mai bune proiecte pentru educatie.

Tara noastra a fost reprezentata de proiectul "Profesorul, creator de soft educational", prin care peste 1.700 de profesori romani au fost instruiti sa creeze continut digital propriu. Prin intermediul proiectului, profesorii si-au imbunatatit competentele privind realizarea de aplicatii de soft educational si capacitatea de a utiliza metode interactive de predare-invatare.

La eveniment au fost prezenti profesorii castigatori ai consursului national de soft educational, organizat in cadrul proiectului: Daly Marciuc de la Colegiul National "Mihai Eminescu" din Satu Mare, Genoveva Butnaru de la Colegiul National "Emil Racovita" din Iasi, Florin Serbu de la Grupul Scolar "Carmen Sylva" din Eforie Sud, impreuna cu doi dintre formatorii de excelența ai proiectului - Mirela Minea din Ilfov și Octavian Roman din Ramnicu Valcea. Alaturi de ei s-a aflat echipa SIVECO Romania, partener in cadrul proiectului.

“Suntem bucurosi ca acest proiect a fost acceptat la OnLine Educa Berlin, deoarece in felul acesta aprecierea lui vine de la cele mai competente foruri academice si astfel putem duce realizarile profesorilor romani cat mai departe in lume si suntem mandri ca proiectele romanesti sunt vazute ca exemple de succes la nivel european. Prin tot ceea ce facem, continuam sa inovam si sa punem tehnologia in slujba educatiei de calitate. Romania este o tara care produce inovare in educatie, o tara respectata la OnLine Educa Berlin si acest lucru ma face sa fiu mandru ca sunt roman", a declarat Radu Jugureanu, coordonator al proiectului “Profesorul - creator de soft educational", din cadrul SIVECO Romania, prezent ca lector in plen la sesiunile conferintei, in cadrul activitatii “A 7.6 Diseminarea rezultatelor proiectului".

Conferinta si expozitia Educa Berlin reuneste peste 2.000 de specialisti in educatie din intreaga lume - ministi ai educatiei, experti in educatia asistata de calculator, manageri ai companiilor de IT, dezvoltatori de software educational, reprezentanti ai institutiilor de invatamant, cercetatori, traineri si specialisti in resurse umane. Editia 2011 a fost sub patronajul Ministerului Federal al Educatiei si Cercetarii si sub umbrela DG Educatie si Cultura a Uniunii Europene.

Proiectul "Profesorul - creator de soft educational" este implementat de Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului, in parteneriat cu SIVECO Romania si are numarul de identificare POSDRU/57/1.3/S/34533. Proiectul este cofinantat din fonduri structurale obtinute prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 - 2013, Domeniul Major de Interventie 1.3 "Dezvoltarea resurselor umane in educatie si formare profesionala".

SIVECO Romania este una dintre cele mai importante companii europene dedicate excelentei in eLearning si un participant constant in cadrul evenimentelor de promovare a tehnologiei educatiei. Compania deruleaza proiecte de succes pentru imbunatatirea educatiei in tari din Uniunea Europeana, Orientul Mijlociu si Apropiat, Nordul Africii si tarile CIS.


SIVECO Romania este liderul caselor romanesti de software si unul din integratorii software de succes din Europa Centrala si de Est. Compania dezvolta si exporta solutii IT si proiecte de consultanta cu valoare adaugata ridicata catre tari din Comunitatea Europeana, Orientul Mijlociu, Africa de Nord si spatiul Comunitatii Statelor Independente.

Compania a fost infiintata in 1992 si are in prezent peste 1.100 de angajati.

Actionarii SIVECO Romania sunt Intel Capital, Polish Enterprise Fund V (fond de investitii administrat de Enterprise Investors), SIVECO Netherlands B.V si SIVECO Management Team.

Adresandu-se cu precadere organizatiilor private si publice, SIVECO Romania ofera solutii eficiente de eLearning, EAS (Enterprise Application Suite), Document Management, Business Inteligence, eHealth, eGovernment, eAgriculture, eCustoms si eBusiness, pentru piata nationala si internationala. SIVECO Romania s-a specializat in executia de proiecte informatice de mare complexitate si amploare.

De-a lungul celor 19 ani de existenta, compania si-a construit o reputatie solida, fiind recompensata cu peste 125 de premii interne si internationale.

SIVECO Romania SA este certificata ISO 9001:2008 de catre compania franceza AFAQ-AFNOR, una din primele 5 companii de audit din lume. SIVECO Romania dezvolta parteneriate solide cu cele mai mari companii de software si hardware din lume:Intel, HP, IBM, Bull, Oracle, Microsoft etc.

SIVECO Romania este membru activ al mai multor asociatii profesionale si de afaceri din Romania (AmCham, CCIFER, ARIES, ANIAP, ATIC) si internationale (European Association for Information Technology - EITA, Information Society Technologies Advisory Group - ISTAG) si a aderat la importante initiative globale, precum UNPD Global Compact, WEF Transparency si PACI (Partnership Against Corruption Intiative).

vezi: http://www.amosnews.ro/Proiectul_Profesorul_creator_de_soft_educational__8211_un_succes_de_nivel_european-29-86782.html

12 December, 2011

Voluntari din CNMB premiati la Gala Voluntarilor Valceni 2011

In cadrul Galei Voluntarilor Valceni, au fost premiati profesori si elevi de la CN Mircea cel Batran pentru organizarea primei editii a Targului Voluntarilor din cadrul proiectului POSDRU "Profesori in societatea cunoasterii ".




01 December, 2011

1 Decembrie - La mulţi ani, România!

Miercuri, 30 noiembrie 2011, ora 12:00, Sala de Festivitați
Colegiul Național „ Mircea cel Bătrân” a omagiat
„ Ziua Națională a României între trecut și prezent”.
Din program :
-Imnul Național al României- interpretat de corul CNMB ;
-Semnificația zilei Sf. Andrei- clasele primare;
-Prezentarea semnificației istorice a zilei naționale
-Program artistic-corul CNMB ;
Organizatori :
-prof. Pătrulescu Gabriel
-prof. Pătrulescu Anemona
-prof. Luca Adrian
-prof. Sîiulescu Lăcrămioara
-prof. Neamțu Alexie
-prof. Chelcea Mirela
-prof. Țanea Mirela
-înv. Stanca Melania
-înv. Catrinoiu Paraschiva
-Bibliotecar Păunoiu Valeria
-Bibliotecar Pană Georgiana

Invitati:
- 150 elevi
-profesorii(de la catedra de socio-umane, catedra de arte)
-doamna directoare Ioana Cristin Goran
-doamna consilier Mirela Tamaş
-elevi de la CN „Alexandru Lahovari”
-domnul inspector Cătălin Sîiulescu